Vremea se schimbă radical! Meteorologii au anunțat ce urmează după zilele cu temperaturi de vară

vremea

foto romaniatv.net

Vremea se schimbă radical, anunță meteorologii. Toamna își intră în drepturi. Începând de miercuri, 25 octombrie, se anunță ploi moderate cantitativ în nordul și vestul țării, iar pe spații mai restrânse și în celelalte regiuni. 

O zonă de presiune atmosferică scăzută, extinsă în prezent peste vestul Europei, va afecta și țara noastră de la mijlocul acestei săptămâni. Cerul se va înnora temporar în mare parte din țară, iar în unele regiuni sunt așteptate precipitații moderate. 

Miercuri dimineața, ploile vor cuprinde mai întâi jumătatea vestică a țării, iar după-amiaza mai ales în regiunile nordice. Câteva ploi slabe se vor semnala, izolat, și în restul teritoriului. 

Spre seară și în timpul nopții, vor fi intervale cu precipitații și în sudul țării, iar joi, 26 octombrie, va ploua îndeosebi în regiunile intracarpatice și, local, în nord-est și în zonele de munte. Pe alocuri, vor fi posibile și precipitații sub formă de aversă. 

Până joi seara, în nord și vest se vor înregistra, în general, până la 10 – 15 l/mp, iar cel mai mult va ploua în Maramureș și în Carpații Occidentali, unde sunt așteptate cantități de apă de 20 – 40 l/mp, scrie meteoradar.ro

Vremea în București

Bucureștenii primesc o veste bună deoarece nu va ploua în Capitală, miercuri, 25 octombrie, ci din contră. Avem un serial variabil, un vânt moderat, iar temperaturi ceva mai crescute.

Astfel, termometrele vor arăta în a doua zi din săptămână până la 28 de grade în București. În timpul nopții în schimb se face ceva mai frig, iar valorile termice minime se vor situa între 13 și 15 grade.

Prognoza meteo în principalele orașe din țară

Exit mobile version