Specialiștii Accuweather au emis prognoza pentru luna august. Urmează în România zile cu maxime de 40 de grade la umbră. Temperatura resimțită va fi mult mai mare.
Din prognoza celor de la Accuweather aflăm că nu scăpăm de caniculă și de zăpușeală nici în luna august. Vom avea de înfruntat din nou zile cu 40 de grade Celsius la umbră. Corpul uman va resimți valori de aproape 50 de grade.
Caniculă și ploi foarte puține în august
În acest an, ”luna lui Cuptor” și-a respectat statutul de cea mai caldă perioadă a anului. Săptămâni la rândul, românii au avut de înfruntat valori de-a dreptul insuportabile. S-au înregistrat frecvent peste 41 – 42 de grade la umbră.
Din păcate, nici în august nu va fi mai bine. Datele din prezent ale meteorologilor spun că, treptat, canicula va reveni în țara noastră.
Potrivit celor de la Accuweather, vom avea în august din nou maxime de 40 de grade Celsius.
Și nopțile continuă să fie tropicale, astfel că temperatura minimă nu va scădea sub 17 grade Celsius. Cel mai grav este faptul că precipitațiile vor fi foarte puține. În unele zone vor lipsi cu desăvârșire.
În special în București și în orașele mari disconfortul termic rămâne accentuat. Vârstnicii și cei predispuși cu anumite probleme de sănătate nu trebuie să iasă din casă în intervalul 11.00 – 18.00. Reamintim că cel puțin 10 români au murit din cauza căldurii.
Dacă la umbră, termometre se vor înregistra și 40 de grade Celsius, asta înseamnă că temperatura resimțită se va apropia de 50 de grade. De altfel, asta s-a întâmplat deja în luna iulie 2024.
