Miercuri, 20 aprilie valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de ziua precedentă în jumătatea de nord a ţării, dar în continuare vor caracteriza o vreme rece, în timp ce în rest se va menţine deosebit de rece, anunță Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 şi 15 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 3 şi 6 grade Celsius.
Cerul va fi temporar noros şi trecător, pe parcursul zilei, se vor semnala ploi în Oltenia, mare parte din Muntenia, local în Banat şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea cu precădere în sud-est, unde şi cantităţile de apă vor fi mai însemnate.
În zona montană, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi la munte, la altitudini mari, anunţă meteorologii.
Vremea în București
În capitală, prognoza meteo ANM anunță o vreme deosebit de rece pentru sfârșitul lunii aprilie. Cerul va fi mai mult noros și e posibil să plouă slab temporar.
Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima zilei va atinge valoarea de 10 grade, în timp ce minima va fi de 2-3 grade Celsius.
