Prognoza meteo, 12 iulie 2022. Unde va fi instabilitate atmosferică

vremea

foto playtech.ro

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo zilnică, pentru marți, 12 iulie 2022.

În regiunile nordice și centrale, dar și la munte, regimul termic va fi caracterizat de valori mai mici decât cele normale datei, vor fi înnorări temporare și local se vor semnala averse și descărcări electrice. Se pot acumula cantități de apă mai însemnate.

În restul zonelor, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi pe creste, în prima parte a intervalului în extremitatea de sud-vest, dar și asociate ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud și sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 6 și 17 grade. Dimineața, izolat va fi ceaţă.

Vremea în București

Regimul termic va fi caracterizat de valori comparabile cu cele din intervalul anterior, astfel maxima se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar temperatura minimă va fi de 13…14 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Exit mobile version