Prognoza ANM pentru 4 august – 1 septembrie a fost emisă de meteorologi. Iată cum va fi vremea în ultima lună din această vară.
Prognoza ANM pentru 4 august – 1 septembrie anunță temperaturi anormale, în special în prima săptămână a intervalului. Iată cum va fi vremea în ultima lună de vară.
Prognoza ANM pentru 4 august – 1 septembrie
După temperaturile de foc înregistrate în iulie, luna august debutează cu valori termice neobișnuite pentru această perioadă. Cel puțin prima săptămână din această lună va fi capricioasă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Vestea nu este bună pentru cei care au planuri de vacanță în următoarele zile. Conform prognozei ANM, în săptămâna 4-11 august 2025, temperaturile vor fi mai mici decât cele normale pentru această perioadă.
Răcirea vremii va fi resimțită în toată țara, dar mai ales în regiunile din centru și nord. Cu toate acestea, cantitățile de precipitații vor fi deficitare în vestul și sud-vestul țării. În restul regiunilor vor fi normale pentru această perioadă.
ANM anunță cum va fi vremea între 11 și 18 august
În a doua săptămână a intervalului, valorile termice vor crește. Ba chiar, în regiunile vestice și sud-vestice urmează un nou val de caniculă. Se va înregistra o încălzire semnificativă a vremii, urmând ca în aceste zone să fie temperaturi ușor mai ridicate față de cele normale.
„Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului”, au transmis reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 11 – 18 august.
Temperaturile vor continua să fie mai ridicate decât cele specifice în vestul și sud-vestul țării, în perioada 18 – 25 august 2025. În celelalte regiuni vor fi normale pentru acest interval. De asemenea, ploile vor lipsi în vestul țării.
Prognoza meteo pentru perioada 25 august – 1 septembrie
Ultima săptămână de vară nu va aduce schimbări semnificative. Temperaturile vor fi ușor mai ridicate în vestul și sud-vestul țării, în timp ce restul țării se va bucura de valori termice normale pentru perioada menționată.
„Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval la nivelul întregii țări”, adaugă Administrația Națională de Meteorologie.
