România se împarte, în continuare, între furtuni și caniculă. Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări meteo cod galben de fenomene periculoase.
România nu scapă de caniculă nici la finalul lunii iulie. Meteorologii de la ANM au emis, luni, un nou cod galben care anunță caniculă și disconfort termic accentuat. Care sunt zonele vizate.
Cod galben de fenomene extreme
Finalul ”lunii lui cuptor” se încheie așa cum a început: cu vreme caniculară. De această dată, nu mai vorbim de maxime extreme de peste 41 – 42 de grade Celsius și nici de coduri roșii.
Va fi însă o căldură destul de sufocantă, cu valori care se apropie de 39 de grade. Din această cauză, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben pentru Capitală și încă 12 județe.
În Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…38 de grade.
În funcție de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, se arată pe site-ul de specialitate meteoromania.ro.
Județele care se află luni, 29 iulie, sub această alertă, sunt: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și municipiul București.
ANM, alertă cod galben și de vânt puternic
Tot luni, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo și un cod galben de vânt puternic. În cursul acestei zile, temporar vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.
Apoi, marți, vor fi probleme în special în centru, est și sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi viteze în general de 40…60 km/h. Pe 30 iulie, în intervalul orar 06.00 – 22.00, va fi în vigoare și un cod galben de intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…60 km/h și pe arii restrânse de 65…70 km/h, anunță ANM.
