ANM: Instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate

ANM-23-august

foto: prahova-news.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate în mare parte din ţară, valabilă până miercuri, 25 august.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 august, ora 3:00 – 25 august, ora 10:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în vestul şi nord-vestul ţării, apoi, marţi şi marţi spre miercuri (24 şi 24/25 august) mai ales în centru, nord-est, sud-vest şi în zonele montane.

Vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi pe intervale scurte sau prin acumulare 20…40 l/mp.

Miercuri şi joi, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în sudul, centrul şi estul teritoriului, precizează ANM.

Exit mobile version