ANM: Cod galben și portocaliu în jumătate de țară, cu vijelii, ploi torențiale și grindină

foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod portocaliu și unul galben, ambele avertizând că în circa jumătate de țară se va consemna o instabilitate atmosferică accentuată până joi dimineață.

Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină.

Astfel de fenomene vor fi pe parcursul zilei de miercuri (18 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și în nord-estul Olteniei, iar în noaptea de miercuri spre joi (18/19 august) și în Dobrogea.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.

În intervalul 18 august, ora 14:00 – 19 august, ora 06:00, în nordul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70…90 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

.

Exit mobile version