ANM: Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat

canicula-si-furtuni

foto: ziarulunirea.ro

Vremea se menține călduroasă în aproape toate regiunile țării, iar temperaturile vor atinge 37 de grade Celsius.

În sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade.

Începând de sâmbătă (14 august) disconfortul termic va fi din nou în creștere în vest și în sud, apoi și în restul țării.

În intervalul 12 august, ora 13:00 – 12 august, ora 23:00, local în Carpații Meridionali și de Curbură, precum și în nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată spre seară în centrul și sudul Munteniei.

Exit mobile version