Alertă meteo! România, lovită de furtuni. Zonele aflate sub cod galben

Avertizare-ANM

foto playtech.ro

Alertă meteo! România nu scapă de furtuni, dar nici de caniculă. Meteorologii ANM anunță temperaturi extreme de 34 de grade Celsius pentru duminică, 2 iulie.

Meteorologii au emis un nou cod galben valabil pe 2 iulie de la orele 12 până la 23.

În intervalul menționat, în zona de munte, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Moldovei, sudul Banatului, Oltenia, nord-vestul și sud-estul Munteniei și vestul Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…70 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Judeţele vizate total sau parţial de avertizarea Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Arad, Hunedoara, Timiş, Alba, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Constanţa şi Tulcea.

În București, după-amiază și seara sunt așteptate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea va fi instabilă în această perioadă, cu furtuni, chiar cod galben de vreme extremă în anumite județe. Astfel, românii vor avea parte de furtuni și în același timp de temperaturi extreme de peste 34 de grade Celsius.

Alertă meteo: România, lovită de furtuni

”Vremea va fi în general instabilă. Cu precădere ziua, în cea mai mare parte a ţării, local vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi vijelii şi căderi de grindină.

Pe arii restrânse – în intervale scurte de timp sau prin acumulare – mai ales în nord-vest, centru şi în zonele de munte se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp.

Specialiștii meteorologi anunță că temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, iar minimele între 12 și 21 de grade. Specialiștii ANM vorbeau chiar de acum două săptămâni despre faptul că luna iulie va fi extrem de călduroasă, mult mai călduroasă comparativ cu alți ani.

Vremea la munte

Vremea va fi în general instabilă. Cu precădere ziua, local vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi vijelii şi căderi de grindină.

Pe arii restrânse – în intervale scurte de timp sau prin acumulare – se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp. Valorile termice vor avea variaţii faţă de ziua precedentă, cu tendinţă de scădere uşoară.

Vremea pe litoral

Vremea va fi în general instabilă şi normală termic. Cerul va prezenta înnorări temporare după-amiaza şi noaptea, când, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar cele minime se vor încadra între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grad.

Exit mobile version