Luna se va vedea foarte frumoasă pe cer în seara de miercuri spre joi și peste tot în lume se vorbește despre Super-Luna Albastră (Blue Supermoon). Trebuie spus că Luna nu va căpăta culoarea albastră.
În fiecare lună a anului apare în general o singură dată faza de Lună plină, dat fiind că vorbim despre un ciclu lunar de 29,5 zile. August este o excepție, fiindcă a fost Lună plină și pe data de 1 august și este și pe 30 august. Asta înseamnă „blue moon”: cea de-a doua lună plină dintr-o lună calendaristică ce are două luni pline.
Eveniment rar: Super-Luna Albastră
Aceste Super-Luni apar cam o dată la trei – patru luni, iar super-Luna de acum este a treia din 2023. Aceste „Luni albastre” (Blue Moon) sunt mai rare și apar o dată la zece ani. Ultima a fost în 2018.
Termenul „blue moon” se referea acum opt decenii la a treia Lună Plină dintr-un anotimp în care erau patru Luni pline. Definiția mai nouă de „blue moon” a apărut la 1946, în revista Sky & Telescope.
Super – Luna este atunci când Luna este mai aproape de Pământ și când este și faza de Lună plină. Super-Luna se vede mai mare și mai strălucitoare decât Lunile pline obișnuite, dar este greu să vezi diferența cu ochiul liber.
Potrivit NASA, Luna se află de obicei – în medie – la o distanță de 384.400 km. Când această superlună va deveni plină, ea se va afla la doar 357.344 km de Pământ. De asemenea, superluna poate apărea cu până la 14% mai mare decât o lună plină obișnuită.
Momentul exact al lunii pline
Momentul exact al lunii pline este definit ca fiind momentul în care longitudinea ecliptică a Lunii este exact la 180° distanță de longitudinea ecliptică a Soarelui, observat din centrul Pământului. Cu toate acestea, Luna nu apare în niciun fel special în acest moment în timp, și o lună plină poate fi observată în orice moment al nopții.
În momentul în care ajunge la faza deplină, Luna va fi la o declinație de 12°27’S în constelația Vărsătorul. Va fi la o distanță de 357.000 km față de Pământ.
